PARTENER CRAMELE RECAȘ - CRAIOVA

Domeniile Recaș – Merlot

26,78 lei

Culoare roșu rubiniu intens. Nasul de deschide cu note de fructe negre coapte, din categoria cireșelor, murelor și afinelor. Gustativ este un vin cu o consistență bună, fin și elegant. Taninuri ușoare și restul de zahăr rezidual îl fac să fie un vin roșu băubil. Nuanțele de cireșe, vanilie și cocos se dezvoltă frumos gustativ. Postgustul este mediu, dar fin.

Lansată în iunie 2016, cu ocazia aniversării oficiale a 25 de ani împliniți de Cramele Recaș, Domeniile Recaș este prima gamă de vinuri din portofoliul producătorului bănățean care cuprinde în numele sau denumirea regiunii unde iau naștere vinurile favorite ale multor consumatori, români și străini deopotrivă.

Pentru a puncta cât mai bine poziționarea geografică a localității Recaș, a terroir-ului și a istoriei viticulturii de pe aceste meleaguri, eticheta gamei de vinuri Domeniile Recaș reprezintă o hartă stilizată a regiunii după un model original cules de pe o litografie a Banatului datând din secolul al XVIII-lea.

În premieră pe piața românească de branding, etichetele celor patru vinuri sunt realizate prin procedee tehnice speciale presupunând plasarea elementelor hărții în relief tactil prin tehnica embossarii braille, astfel încat etichetele pot fi recunoscute la raft și de către nevazători. Dopurile sticlelor de vin reprezintă, de asemenea, o premieră în România, fiind primele dopuri de sticlă (patent Vinolok) destinate unei game de retail.

 

Fișa de degustare

Livrare doar în Craiova, gratuit, în maxim 24 de ore de luni până sâmbătă. Comandă minimă: 30 lei.

AN

2019

TIP

Demisec

DOC

SOI

Merlot

VOLUM ALCOOL

14%

Împarte Vinul Nostru cu Prietenii & Familia

Informații suplimentare

Tip

Demisec

Tip produs

Vinuri

Culoare

Roșu

An

2019

Îmbuteliere

750ml

Temperatură de servire

14°C – 16°C

Asociere culinară

Deserturi precum prăjiturile pe bază de ciocolată;, Preparate din carne la grătar; Brânzeturi românești proaspete;

Premii

Medalie de Argint – Domeniile Recaș Merlot 2015, International Wine Contest 2015 (România), Medalie de Argint – Domeniile Recaș Merlot 2016, VinVest 2017 (România), Medalie de Aur – Domeniile Recaș Merlot 2016, VinVest 2017 (România)

Ambalare

6 buc/bax

Diverse

Dop sticlă

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Domeniile Recaș – Merlot”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Produse similare

Go to Top