Bellini Barn. Dar i-au spus, mai poetic, Bellini Garden…

Acolo a fost multă vreme un restaurant cu o oarecare faimă, datorată nu atât mâncării, cât unei patroane temperamentale. Dar, mai ales, unei grădini frumoase înainte de a nu mai fi frumoasă. Se chema Chez Marie Garden – pentru că așa o chema pe trupeșa stăpână iute la mânie. Ca multe alte restaurante, au început bine, dar spre sfârșit nu mai rămăsese mare lucru.

De vreo doi ani locul și-a schimbat numele, acum scrie Bellini Garden pe el. Se pare că l-au preluat exact așa cum era și au continuat de unde și cum lăsaseră cei de dinainte lucrurile. Casa veche e frumoasă, așa cum sunt multe acolo, în Bucureștiul vechi, cu farmec, Pe General Berthelot din jurul marii biserici Popa Tatu.

Salonul e amenajat destul de sumar, simplu, cu economie. Însă nici nu e folosit, toată lumea stă în cele două terase închise ermetic, ca nu cumva să iasă fumul de țigară. Au una în față, chiar la intrare, unde au pus și barul. Cea din spate, unde fusese frumoasa grădină, pare să fie doar pentru evenimente. Ca peste tot, și terasa e neîngrijită, cu rol pur funcțional, nimic altceva.

Mâncarea este cea la care te aștepți când citești numele și vezi lipsa de interes din jur. Meniu din bucătăria italiană populară, muncitorească. Serviciul de cantină proletară, și el. Prețuri normale pentru zonă, ambianță și context. Ceva clienți erau.

Bellini Garden e un restaurant pentru cei din cartier, care oricum nu prea au alte opțiuni, atunci când nu vor să se îndepărteze de casă. Și de pasaj, cum am fost noi, dacă se întâmplă să ai vreo treabă pe acolo. Grădina din nume nu are nicio legătură cu realitatea – cel puțin pentru moment, când toate restaurantele încearcă să se descurce cum pot cu pandemia. Dar și când se va termina pandemia, să vedeți cum vor da jos șoproanele și va apărea o minunată grădină în locul lor… (George Butunoiu – decembrie 2021)

Bucătăria Bellini Garden



The post Bellini Garden appeared first on Restocracy.