Sa ii aduc eu aminte cate locuri are la Gabbiano: 180!

Gabbiano e al celor care au restaurantele Potcoava, din Giulesti si din Regie. Au deschis acum vreo doua saptamani in Piata Floreasca, in locul lui Madame Pogany.

Restaurantul e mare, au aproape 200 de locuri, daca socotim si terasa inchisa ermetic si incalzita, in care se poate sta la fel de bine si iarna. L-am amenajat foarte bine, au avut niste arhitecti buni, care au schimbat cu totul ambianta rece, sumbra si trista de la Madame Pogany – cea care le-a si garbit inchiderea, fara indoiala. Am simtit o mare usurare cand am intrat si am vazut un restaurant luminos si elegant, ca au acoperit tavanele industriale si betonul armat de pe pereti…

Jumatatea din fata a lui Gabbiano e de fumatori. Cu totul si cu totul ilegal, desigur, chiar daca toti fac asta acum. Doar ca, fiind obligat sa treci pe acolo, intri deja cu hainele imputite in salon si cu un dezgust teribil dat de mirosul celor de acolo.

Dupa cum ii spune si numele, Gabbiano (pescarus) e un restaurant italienesc. Inca de la primele cuvinte p ecare ti le adreseaza, incearca sa-l promoveza ca restaurant cu specific de peste. Au pus si un galantar cu peste proaspat chiar la intrare, la afumat. In rest, au mancarurile obisnuite din bucataria italiana clasica. Sunt bine facute, cu grija, cu produse si ingrediente de calitate, din cate mi-am dat seama. Nici nu mai indoiam de asta, la investitia pe care au facut-o acolo nu ar fi avut logica sa cumpere lucruri de proasta calitate in bucatarie.

Manusile albe

Serviciul a fost surprinzator de bun la noi, cu un chelner atent si placut, pus pe treaba. Ca era cam caraghios sa ne serveasca parmigiana di melanzane cu manusi albe la pranz, sunt sigur ca nu decizia lui a fost. Dar, ma rog, nu e singura ciudatenie de la Gabbiano.

Preturile sunt destul de mari. O masa in doi, cu o sticla de vin, iti scoate pe nesimtite 500 de lei de pe card, daca nu si mai multi, si-i trimite in Giulesti. Clienti putini, si putini de fiecare data cand trec prin fata, fie la pranz sau seara.

Oare crede domnul de la Potcoava ca-i va atrage pe milioanele de corporatisti din zona cu manusile albe la masa de pranz? Eu cred ca, dimpotriva, nu va face decat sa-i trimita la celelalte restaurante din Piata Floreasca. Si sunt destule, nu gluma, si multe dintre ele foarte bune. Ca sa nu mai spun ca alaturi sunt trei dintre cele mai bune restaurante de peste si fructe de mare din Bucuresti. Va spune ca nu-l intereseaza corporatistii de pranz? Nu m-ar mira deloc sa aud asta, vazand preturile de la Gabbiano. Sau a uitat cate locuri are de umplut in restaurantul acesta imens? Ii aduc eu aminte: vreo 180! Oricum, pentru moment, cel putin, restaurantul acesta este un mare mister pentru mine… (GB – noiembrie 2019)

Bucataria italieneasca Gabbiano






Salonul Gabbiano fara fum












Saloanele de fumatori Gabbiano



The post Gabbiano, noiembrie 2019 appeared first on Restocracy.