Grupul Magic by Hop Garden a deschis primul restaurant din Bucuresti cu preparate din carne de prepelita

Vineri, 7 mai 2021, a avut loc deschiderea primului restaurant din Bucuresti ce ofera preparate din carne si oua de prepelita. Restaurantul se numeste Prepelitescu-Hop Garden si este situat în complexul Magic by Hop Garden din Drumul Taberei nr. 115 (intrarea in Parcul Drumul Taberei – fost Parcul Moghioros), in locul vechiului Magic Bistro.

Prepelitescu – Hop Garden este primul local din cadrul retelei de franciza Prepelitescu si a fost deschis în Bucuresti dupa semnarea unui acord de franciza intre grupul Hop Garden si Prepelitescu Urban Food & DriveIn.

Investitia totala in deschiderea noului local a fost de 50.000 euro si a inclus activitati de amenajare a spatiilor interioare si exterioare ale restaurantului si ale teraselor, proiecte de utilare si modernizare a bucatariei, reorganizarea si instruirea personalului, marketing si promovare. Compania estimeaza o cifra de afaceri de 500.000 euro pentru restaurantul Prepelitescu din Bucuresti, dupa primul an de activitate.

Amenajata intr-un stil nou, modernist, locatia in franciza Prepelitescu – Hop Garden din Bucuresti combina mobilierul alcatuit din scaune si mese inalte cu elementele de decor minimalist, cu mese si scaune joase, din lemn, potrivite pentru a lua masa in interior sau pe terasa ampla, inscriindu-se pe linia de rapiditate si utilitate urmata de restaurantele cu servire rapida.

Restaurantul Prepelitescu – parte a grupului Hop Garden se pozitioneaza ca un restaurant cu servire rapida, cu specific romanesc si international urban, adresandu-se familiilor numeroase si grupurilor de prieteni cu oferte speciale: platouri pentru grupuri de
4 persoane, meniuri speciale pentru copii, preparate cu specific romanesc sau specific international urban, precum si feluri de mancare inedite: ciotoiase de prepelita, scotish eggs, crochete de prepelita, fingers din piept de prepeliţa, nuggets, burger de prepelita, thuringer de prepelita afumat, oua caramelizate, fresh eggs cu iaurt, carne’n pita, gyros de prepelita etc.

”Ultima luna de primavara a adus noutati placute pentru prietenii si clientii nostri: deschiderea primului restaurant din Bucuresti cu preparate din carne si oua de prepelita, la intrarea in Parcul Drumul Taberei. Pentru a fi in ton cu specificul zonei, am gandit amenajarea noului local ca pentru un restaurant cu servire rapida unde toti clientii, indiferent de varsta, sa fie serviti rapid cu cele mai apetisante preparate, fie ca opteaza pentru consumarea lor pe loc sau la pachet, pentru un picnic in parc”, a declarat Daniela Dalia Seghedi, Director Executiv complex Magic by Hop Garden.

Localul dispune de o zona interioara cu un spatiu total de 50 de locuri, precum si de o terasa incalzita cu o capacitate de 60 de persoane si cu mese delimitate conform legislatiei in vigoare. Amenajarea noului restaurant respecta cu strictete regulile de distantare sociala impuse de autoritati. Localul asigura o igiena riguroasa a tuturor spatiilor interioare si exterioare si respecta in totalitate ultimele norme si proceduri legale, pentru ca personalul, invitatii si clientii sa fie in deplina siguranta.

Localul face parte din grupul Magic by Hop Garden, un complex de agrement cu o suprafata totala de 15.000 mp., redeschis in octombrie 2019 si condus de Daniela Dalia Seghedi, Director Executiv al grupului.

Despre Prepelitescu Urban Food & DriveIn

Lansata in 2020, franciza Prepelitescu Urban Food & DriveIn continua povestea de succes inceputa in 2012, odata cu lansarea brandului Ferma bunicii. In 2020, pentru a raspunde nevoii publicului de produse naturale, din carne de prepelita, a fost creat primul restaurant Drive-In Prepelitescu si primul concept Urban Healthy Food in Ramnicu Valcea, axat pe comercializarea preparatelor pe baza de carne si oua de prepelita, din fermele companiei.

Compania sprijina si incurajeaza consumul de produse locale, angajandu-se sa ofere clientilor preparate din carne şi oua de prepeliţa naturale şi de cea mai buna calitate, fara sa foloseasca hormoni de creştere, antibiotice sau conservanţi.

Despre Magic by Hop Garden

Magic by Hop Garden este un complex de agrement specializat in organizarea evenimentelor private si corporate, pentru adulti si copii, redeschis in octombrie 2019 si condus de Daniela Dalia Seghedi, Director Executiv al grupului.

Alaturi de noul restaurant Prepelitescu, complexul include:

-Magic Ballroom by Hop Garden – spatiul de evenimente private si corporate cu o suprafata de 800 mp., impartita in doua saloane specializate in organizarea de evenimente private si corporate: Salonul Ambiance cu o capacitate de maximum 120 de persoane si Salonul Grand cu o capacitate de pana la 270 de persoane.

-Hop Garden Parc – o gradina de vara situata in interiorul parcului Drumul Taberei si ocupa o suprafata de 1000 mp., cu acces din parc si din interiorul strandului. Cu o capacitate totala de pana la 500 de locuri la masa, impartite intre cele trei niveluri de terasa si restaurant, localul beneficiaza de un meniu diversificat, un cuptor din caramida pentru pizza si gratar in aer liber, fiind potrivit pentru momente de relaxare in natura sau pentru petreceri private in aer liber.

Hop Garden – o berarie lansata in 2018 si singurul spatiu al grupului situat in Splaiul Unirii, nr. 225. Cu o capacitate de 200 de locuri si o terasa de 400 de locuri, beraria este potrivita atat pentru intalniri cu prietenii, cat si pentru evenimente private si corporate organizate intr-un cadru informal. (Comunicat de presa – mai 2021)






The post Primul restaurant din Bucuresti cu preparate din carne de prepelita appeared first on Restocracy.